blogdecainerau

Romania este agresata, asediata si impinsa din lumea democrata de o mafie transpartinica ce nu are ca scop decat salvarea unor membri ai ei de judecata si pedeapsa. Dermocratia primeste zilnici lovitura dupa lovitura din partea aliantei socialiste. ieri am avut senzatia ca retraiesc anul 1990.

Singura raza de lumina a zilei de ieri a fost faptul ca, la chemarea unui grupulet de pe FB, la care s-au aliat unele dintre cele mai prestigioase si credibile bloguri, am vazut in strada 500 de oameni. 500 de aparatori ai statului de drept nu sunt insa suficienti.  ne trebuie 5000, 50.000. 500.000, 5.000.000 de astfel de aparatori: vii, prezenti, aratand Puterii (catzarate cu sfidarea Constitutiei la carma tuturor institutiilor Statului) ca nu suntem in 1990, ca democratia in Romania nu este doar un moft si nici de fatada.

Cei care ieri au demis in afara oricaror reguli democratice Avocatul Poporului, Presedintele senatului…

View original post 210 more words

| 2 Comments

NU

Poate deveni capitala un oras civilizat?

raspunsul este : NU ! Doar ascundem gunoul sub pres si dam cu un spray frumos mirositor ca sa ascundem mirosurile.

Pistele de biciclete de pe trotuar au fost inchise pentru ca bordurile nu erau la nivel. Sa punem bordurile la nivel, zic! Erau tot felul de obstacole … etc

De fapt, eu am facut din pistele de biciclete un utopic scop in sine. De parca daca vom avea vreodata piste de biciclete complete separate de masini si de pietoni, ele nu vor fi tot in Romania. Uitati-va ce se-ntampla in SUA fiindca cu Olanda nu e la moda in zilele noastre sa te compari! 🙂

Posted in bucuresteni, Bucurestiul lor, Bucurestiul meu, Nu va lasati manipulati, Trafic | 4 Comments

Poate deveni capitala un oras civilizat?

Singurul mare avantaj al intrarii Romaniei in UE este ca “tarile cu apa calda” nu pot fi prostite in fata. Si cand au venit sa vada cei 250 de km de piste bucurestene, cred ca si-au adus aminte ca tiganii vin mai ales din Romania. Asa o tiganie de piste pentru biciclete pe trotuarele pietonale  nu mai vezi nicaieri in lumea civilizata!

This slideshow requires JavaScript.

Cel care conduce primaria generala se pregateste sa intre in campania electrorala si “nici usturoi nu a mancat nici gura nu ii miroase”, zici ca de abia isi incepe mandatul :

“Eu am gasit 76 de kilometri de pista de bicicleta: pista trecea printr-o statie de autobuz, prin mijlocul unui copac care oricum e mai tare decat capul biciclistului. Am construit 174 de kilometri de piste, care nu sunt perfecte, ca le-am vazut si eu. Dar sa nu uitam ca pe aceste piste parcheaza foarte multe masini. Eu nu pot sa ridic masinile. Invatand din nenorocirea din anii trecuti, cei 30 de kilometri pe care ii fac in acest an ii fac cum trebuie”, a mentionat Oprescu.
A iesit totusi din mirare si iata ca au aparut primele semne bune [sau aici] ca capitala Romaniei ar putea deveni un oras civilizat din punct de vedere al biciclistilor si pistelor de biciclete.
Sa vedem ce va fi !

Posted in bucuresteni, Nu va lasati manipulati | Tagged , , , | Leave a comment

Cladire de patrimoniu construita intre 1927 si 1936

Posted in bucuresteni | Tagged , , , , , | 1 Comment

Bucurescii sub nea de Gerar. Fimf scurte privituri in pose.

3 februarie 1954 – Am incercat sa identific unde au fost facute pozele -plasati mouse pe pozaLuptatorilor de la 13 septembrie 1848, poporul roman recunoscator, MDCCCL (1900)".

în picioare, cu mâna dreaptă sprijinită în șold și cu piciorul stâng ușor împins spre înainte, in pozitie de oratorPunct nodal de unde incepeau Calea Plevnei si Bulevardul Schitu Magureanu

| 6 Comments

Astazi aniversam nasterea Poetului

Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat, cu toţii, o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi Budha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine, şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet.

(Emil Cioran – “Schimbarea la faţă a României”)

Posted in Bucurestiul meu | Tagged , , | Leave a comment

Bucurestiul acum 126 de ani

Bucurestiul secolului XIX, mai precis anul 1885, devenea incet, incet, asa cum il stim noi astazi. Era un oras tanar in continua schimbare, prins undeva intre traditiile orientului si noutatile occidentului, lucru care il facea extrem de interesant. Dar dincolo de o prima privire, vom vedea ca, de fapt, viata Bucurestiului de atunci nu este foarte diferita de viata noastra de acum.
Trecusera 19 ani de la Unire si de cand Bucurestii fusesera alesi, in dauna Iasilor rivali, drept capitala noului stat. 

Trecusera 19 ani de cand la conducerea Romaniei venise Carol. 

Trecusera 8 ani de cand Romania isi castigase, prin razboi, independenta. 

Trecusera 8 ani de cand singura strada dreapta si eleganta a capitalei, Podul Mogosoaiei, se numea Calea Victoriei. 

Trecusera 16 ani de cand se inaugurase, in miezul orasului fara bulevarde, in “buricul targului”, cum spun bucurestenii, Universitatea proiectata de Alexandru Orascu, viitor presedinte al arhitectilor romani, dupa forma si asemanarea universitatilor occidentale. 

Trecusera 11 ani de cand in fata noii cladiri calarea pe cal de bronz Mihai Viteazu. Statuia a fost inaugurata cu mult fast la 8 noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril, iar poetul Alecasandri, mereu in ton cu evenimentele vremii, i-a dedicat o oda. 

In 1885 Universitatii i se adauga doua tunuri de la razboiul din 1877. 

De 6 ani un scriitor de piatra, cu aer romantic, cu o carte inchisa in mana stanga, si cu dreapa care invita, politicos, la ceva indefinit, poate la a o deschide, s-a asezat in dreapta lui Mihai Viteazu, tot cu fata spre Universitate. Cele doua statui, bronzul si piatra, pun alaturi doua simboluri, cel dintai istoric, unirea tutror provinciilor romanesti, fie ea si efemera, la 1600. Cel de-al doilea istoric si cultural, pentru ca Heliade-Radulescu a fost unul dintre complotistii revolutiei de la 1848, dar si unul dintre intemeietorii literelor moderne in aceste parti ale lumii. 

In 1885 o a treia statuie se pregatea sa se alature celor doua, cea a pedagogului Gheorghe Lazar. Autorul ei, un tanar sculptor roman de 30 de ani, Ion Georgescu, avea sa o termine in 1886. Scoala superioara de la manastirea Sfantul Sava se aflase exact pe locul unde se vedeau proaspetele trupuri de pe soclu. Lazar o infiintase si ii fusese profesor, iar Eliad elev, apoi, inca inainte de a deveni major, profesor de aritmetica si geometrie. Manastirea a fost daramata din dorinta de a da Bucurestilor strazi largi si drepte. 

Abia dupa inca o jumatate de secol o a patra statuie se va alatura celor trei. Matematicianul Spiru Haret, si el elev la Sfantul Sava, a fost sculptat de Ion Jelea. 

“Bucurestii sunt un oras semioriental, pe care romanii se complac in a-l numi Micul Paris. Despre cuvantul <<mic>>, el se potriveste, cat despre <<Paris>>, asta e altceva, deoarece in privinta monumentelor, acest oras nu ofera nimic de seama”, scria un ofiter de artilerie suedez in memoriile sale. Acesta mai da un sfat strainilor: sa ramana in centru unde “casele sunt frumoase si destul de bine construite, avand, aproape toate, trei pana la patru etaje. Daca vrei sa pastrezi o buna amintire, nu te indeparta de acest centru privilegiat, caci te vei trezi in niste mahalale ingrozitoare, intr-un adevarat labirint de strazi inguste, care se aseamana mai mult unor ulicioare si care, pe deasupra, sunt si de o murdarie de nedescris”. 

In 1885 se fluiera la Teatrul National piesa D’ale Carnavalului, jucata in premiera.

Bucurestii pe harta au cinci culori, zise de batrani si “vopsele”:

Rosu: Centrul comercial, cu Podul Mogosoaiei, devenit dupa Razboiul de Independenta Calea Victoriei, cu Lipscanii si Curtea-Veche, pana spre Serban Voda. 

Galben: centrul aristocratic, cu cladiri fastuoase, de la Amzei spre Batistei si mai departe, catre Armeneasca si Caimatei. 

Verde: in dreapta Palatului, cum te uiti spre garla, cu Schitu Magureanu, Izvor, Mahalaua Spirii si pana spre terenul si fabrica de tutun a englezului Grant, fratele nevestei lui C.A. Rosetii. 

Pe verde, albastru si negru sunt multe ulite labirintice dintre cele pe care e mai bine, daca vrei sa urmezi sfaturile calatorilor straini, sa nu te aventurezi dupa apusul soarelui. 

Primarul Manole Protopopescu-Pake a avut intitiativa unui district rosu ca in Amsterdam, marcand noaptea harta erotica a Bucurestilor, in zonele unde se aflau “fiicele placerii”, cu felinare rosii, ceea ce a scandalizat pe multi locuitori pudici.

Gradina Cismigiu este locul preferat al bucurestenilor pentru petrecerea timpului liber. Aici vara se organizeaza spectacole sustinute de actori ambulanti, dupa-amieze duminicale cu muzica militara, tombole cu scopuri caritabile. In 1889 istoria Cismigiului inregistreaza unul dintre cele mai spectaculoase momente ale ei: acrobata Leona Dare din Franta se ridica cu un balon la o inaltime “destul de mare” tinandu-se numai cu dintii de un trapez agatat de nacela.

Anul bucurestean arata cam asa:

In seara primei zile, “obicinuitul bal domnesc”, descris cu lux de amanunte in ziare: la orele 10 seara Altetele regale isi fac aparitia in Salonul Gobelinilor unde primesc felicitarile corpului diplomatic strain. De aici trec in salonul alb unde se afla inaltele fete bisericesti ortodoxe, catolice etc. Se trece in salonul rosu unde se afla bravii ofiteri cu doamnele lor. In fine, Domnul si Doamna isi fac intrarea in Sala Tronului unde se primesc felicitarile celorlalti invitati. Incepe “dantul”. Abia la unu noaptea “s-a servit supeul in sala cea mare” si, invitatii fiind numerosi, se sta la masa in serii, dupa uniforma si afinitati. “Balul s-a sfarsit printr-un cotilion care a urmat cu veselie pana la orele trei dimineata”. 

Ianuarie si februarie continua tot cu veselie caci sunt luni de carnaval. Se organizeaza prin traditie la teatre, dar si la casele aristocratilor. Cele mai multe baluri sunt cu bilet de intrare si tombola in folosul cuiva: pentru saraci, sinistrati (foc sau inundatii), pentru cei de pe front, pentru constructii de tot felul. Adesea ziarele publica pana la ultimul banut ceea ce s-a strans si cum vor fi intrebuintati banii. 

Intre martie si iunie lumea se concentreaza catre viata politica si discursurile din Parlament. Un moment deosebit, prezent in toate ziarele, este 10 Mai care se sarbatoreste in fiecare an cu cea mai mare imaginatie. Urmeaza plecarile in vilegiatura, la munte, la mare, la baile din tara, plecari in strainatate pentru cei mai “incaputi”, deplasari despre care ziaristii nu rateaza ocazia sa vorbeasca. 

Toamna lumea se aduna inapoi in capitala, incep scolile si proiectele edilitare. Decembrie vine cu “emotiunea gripelor” si cu frisonul placut al sarbatorilor care tin pana la Boboteaza din anul urmator. 

Desi cu un secol in urma noastra, romanii acelor vremuri si, mai cu seama romanii inceputului de secol XX nu erau deloc inapoiati. Aveau:

Cafea filtru
Desene animate
Premii literare si jurii cu nume proeminente
Recensamant la zi
Burse Rockefeller si Humbboldt
Costume de baie din doua piese
Metroul in proiect
Conflict intre generatii si intre partide
Reduceri la biletele de tren
Automobile Ford
Prezervative
Parfumuri frantuzesti
Strazi stropite de doua ori pe zi
Reviste straine la chiosc
Amprente la politie
Lame de ras Gillette
Carti americane despre efectele terapeutice ale gandirii pozitive
Condica de reclamatii la posta
Teste de masurat inteligenta
Nelinisti cu posibilul dezghet al calotei de gheata de la Polul Nord
Bere “fara rival” de la Pilsen
Copyright
Floricele de porumb
Casatorii sub apa cu miri si preoti sub masca de oxigen
Balul presei
Masini de scris portabile
Crema Nivea de zi si de noapte
Miss Romania si Miss Europa
Masini de salubritate
Horoscop zilnic, lunar si anual
Tratate de pace
Kodak
Casti de uscat parul si “permanent”
Curse de cai si Jockey-Club
Curse de placere cu avionul pentru doritorii de excursii aeriene
Benzita Shell
Reprezentante straine de automobile
Camera de garda la spitale
Aparate de taxat automate in taxiuri
Teleschi la munte
Crema epilatoare Eva
Farmacii cu program de noapte
Magazin de icre negre
Trenuri aerodinamice de la uzinele Malaxa
Baloane cu muzicuta
Aplauze si batai din picioare in Parlament
Abonamente lunare pe o linie, doua, trei sau pe toate liniile de transport in comun
Ciocolata Suchard
Fulgi de ovaz Knorr. 

 surse 1 si 2 via 3
Posted in bucuresteni, Bucurestiul lor, Bucurestiul meu | Tagged , , , , , , , | 5 Comments

Catalin “Toby ” Neagu nu mai este!

RIP Toby!

 Dumnezeu  Sa Il odihneasca !

Later edit : Cuvintele nu-si au rostul, nu ajuta cu nimic, nu vindeca nimic, nu pot explica nimic. Inca din facultate orice discutie in raspar despre muzica, Ion Creanga, metale, gagici sau bancuri, Bebe o termina la fel <<Life sucks and then you die!>> ; si avea mereu betele la el in orice geanta, rucsac sau ce mai purta pe umar. Poza de mai sus surprinde in mod perfect pe omul dulce-amar, mereu cu gandurile inainte, deschis la vorba si sclipitor la minte. Au mai ramas amintirile1998

Posted in bucuresteni, Bucurestiul meu | Leave a comment

Acum 92 de ani

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta (1919)

Acest episod, intrat deja în folclor, este unul real şi redauce aici descrierea lui făcută de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupaţiei româneşti a Ungariei, între august şi noiembrie 1919. A apărut iniţial în cartea sa “Huzarul negru”, 1926, şi a fost preluat în reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mărdărescu (foto, pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta), “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei”, 1922, realizată de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii”, 2010.
 

Generalul Gheorghe Mardarescu pe terasa hotelului Ghelert, Buadapesta, 1919

 
…Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-verde-alb. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: “Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…”. “Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”. Zis şi făcut.
Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atîrne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…
….
Cine oare să fi făcut această tragică glumă? îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicând, îmi arătă cu mâna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcâiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…”.
Cine oare să fi dat vântului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire. Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire.
Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii.
Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vânătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcând cu capul un gest despre cheiul Dunării.
– Cum îl cheamă?
– Don sergent Iordan.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
– Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…
Mă-ntorc puţin spre stânga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau când la trecătorii enervaţi şi sanchii, când la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă… De-aş fi fost singur! – O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi – poate, i-aş fi luat de gât şi i-aş fi sărutat! Dar!… le-am făcut semn să se apropie şi, arătând domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: “Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi…”. Şi domnul Ferency, scăldându-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adâncă melancolie: “Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sunteţi aici…”.
În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gând şi cum a înfăptuit isprava lui. L-am lăudat şi mi-am plimbat mâna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cât îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea. Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pârlită de soare şi vânt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană – un vulpoi de Mehedinţi. Purta capela pe sprânceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic. O crestătură adâncă îi stăpânea obrazul stâng şi alta mai lată se răsfăţa pe gât sub urechea dreaptă; mai în sus de mână, pe antebraţul stâng, se zărea o cicatrice respectabilă…
L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu nai-vitate şi scurt: “Peste tot, domnule general”. Şi desfăcând repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dâră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele câteva şuviţe de pânză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: “Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…
Şi iarăşi cântecul lui: “Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sunt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sunt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…
– Ei, şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?
Şi el, încordându-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mândrie: “E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…”. Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect până unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atâţia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gândire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: “faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare”.
General Marcel Olteanu
Huzarul Negrunu mentioneaza in OZU despre perechea de opinci arborata in varful turlei reichstag-ului magyar de un soldat roman caruia i se umflasera picioarele de atata mers pe jos!
 
 
 
 
 


Ordin de zi No. 56, din 5 August 1919
Bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania,
Acum câteva zile, vă găseaţi paşnici pe malul stâng al Tisei, formând cu piepturile voastre zid de apărare pentru suflarea omenească de dincoace de Tisa.
În dimineaţa zilei de 20 iulie, duşmanul nelegiuit, care tulbura liniştea inimii Europei, v-a atacat în mod furios.
Vrajmaşul, mare în număr şi mijloace, a trecut pe stânga Tisei, şi, ameţit de izbânda împingerii perdelii noastre de acoperire, a înaintat ca o vijelie spre răsărit, în primele zile ale bătăliei, atras fiind de frumuseţea şi bogăţia Ardealului, această podoabă a neamului românesc.
Cel de Sus însă, care împarte dreptatea şi veghează la înfăptuirea sfintei noastre năzuinţi, a făcut ca bucuria inamicului să fie vremelnică; în adevăr, sosind momentul intrării în luptă a grosului trupelor noastre, duşmanul a fost aruncat peste cap, dincolo de Tisa, cu mari pierderi în oameni şi material de război.
De astă dată însă, punerea Tisei între noi şi vrăjmaş nu mai era destul. Inamicul, care ne atacase în mod îndrăzneţ, trebuia îngenunchiat, zdrobit în aşa măsură ca să se poată dobândi în mod sigur liniştea noastră şi a întregului apus.
Sprijinit pe voi, bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania, Înaltul comandament a hotărât trecerea pe dreapta Tisei şi continuarea operaţiunilor până la sfârşit; dar, dincolo de Tisa, inamicul care simţise bărbăţia loviturii noastre, n-a mai fost în stare să opună nici o rezistenţă şi, diviziile lui dezorganizate în urma bătăliei de pe stânga Tisei, au fost capturate una câte una.
Astfel, în curs de 16 zile numai, inamicul a fost cu desăvârşire distrus, iar în ziua de 4 august, orele 18, trupele noastre au ocupat Budapesta, ducând cu ele liniştea tuturor cetăţenilor paşnici ai Ungariei şi prin aceasta risipirea norilor din centrul Europei.
Faptul strălucit de arme săvârşit de voi, va rămâne pe vecie în cartea Neamului şi în Istoria omenirii; deci, vă puteţi mândri de roadele ostenelilor voastre, şi când vă veţi înapoia la vetrele voastre, puteţi spune tuturor, cu seninătate, că v-aţi făcut pe deplin datoria faţă de neam, ţară şi MM. LL, care, în momentele grele ale bătăliei, au venit în mijlocul nostru şi a urmărit de aproape bravura voastră.
Sunt nespus de mândru că v-am comandat; şi adânc recunoscător tuturor pentru inima ce-aţi pus în înfăptuirea izbândei, vă mulţumesc la fiecare în parte şi vă zic:
Sănătate şi totdeauna voie bună, bravi ostaşi ai Comandamentului Trupelor din Transilvania.
Comandantul Trupelor din Transilvania

Generalul Mărdărescu.

Majestăţii Sale Regelui
Am onoarea a raporta, că ieri, 4 august, orele 18, trupele au ocupat Budapesta fără rezistenţă.
După luarea măsurilor de menţinerea ordinii, am trecut în revistă şi am primit defilarea (o brigadă din divizia I de vânători, un divizion a 3 baterii şi un divizion din Brigada a 4-a de roşiori) pe Andrasystrasse.
Guvernator al Budapestei l-am numit pe Generalul Holban. Populaţia a primit trupele noastre în mod simpatic.

Comandantul trupelor din Transilvania
General Mărdărescu

Şef de stat-major
 

General Panaitescu

 

| Leave a comment

Ghid practic de supravietuire in recesiune

Pe blogul lui , Biserica din suflet are un articol care merita atentia tuturor care sunt fiinte rationale inzestrate cu inteligenta si credinta in suflet :

Ghid practic de supravieţuire în recesiune watch?v=WCkOmcIl79s&feature=related

Pe blogul său, http://cristianpaun.finantare.ro, Cristian Păun are un articol:

Ghid practic de supravieţuire în recesiune

După ce socialiştii au împins economia mondială într-o criză profundă şi perpetuă fiind incapabili să observe efectele perverse ale intervenţionismului în plan monetar şi încăpăţânându-se să creadă că dacă tipăreşti mai mulţi bani poţi să scazi dobânda şi să influenţezi ocuparea şi consumul, soluţia de ieşire din criză vine tot în răspărul proprietăţii private şi a pieţei libere: mai multă datorie publică, mai mulţi bani tipăriţi (inflaţie mai mare), mai mult control şi putere acordate instituţiilor publice, taxe şi impozite mai mari. Toate aceste pseudo-măsuri, care nu vor rezolva niciodată problema ci o vor expanda şi o vor amâna, nu fac decât să ne transforme în oameni mai săraci şi mai umili.

Putem reacţiona cumva fără a intra în conflict deschis cu statul hărăpăreţ şi acaparator? M-am gândit să vă propun câteva sfaturi de cum ar trebui să acţionaţi în această perioadă pentru a ieşi cât mai puţin şifonaţi dintr-o criză ce nu vă aparţine şi din care nu veţi ieşi prea curând având în vedere reacţia taman pe dos a statului şi etatiştilor. În această perioadă vă propun să faceţi următoarele:

[1] Dacă aveţi împrumuturi la bancă în valută sau în lei încercaţi să vi le plătiţi cât mai repede cu ajutorul familiei sau prietenilor. Încercaţi să diminuaţi cât mai mult ponderea creditului bancar în bugetul dumneavoastră;

[2] Dacă doriţi în viitorul apropiat să faceţi o investiţie învăţaţi de la această criză că înainte de a investi trebuie să economisiţi, oricât de tentante şi atractive par ofertele de credit şi oricât de uşor aveţi impresia că puteţi accesa banii pe care cu generozitate statul vi-i pune la dispoziţie;

[3] Încercaţi să evitaţi consumul de bunuri de folosinţă îndelungată şi optaţi pentru a investi banii dumneavoastră economisiţi anterior într-o afacere sau într-un portofoliu de active pe care să îl puteţi exploata ulterior şi care să vă plătească ceea ce aţi dorit să cumpăraţi. În acest fel veţi reuşi o finanţare pe viaţă a bunurilor de folosinţă îndelungată de care aveţi nevoie;

[4] Abţineţi-vă pe cât posibil de la consum şi încercaţi să optimizaţi nevoia de resurse pentru existenţa de zi cu zi. TVA-ul imens pe care statul nesimţit român îl percepe în momentul de faţă ne sărăceşte cu fiecare bon pe care îl plătim la casă.

[5] Dacă aveţi un teren cultivabil încercaţi să îl administraţi în aşa fel încât să vă aducă strictul necesar de legume şi fructe pentru autoconsum, evitând plata TVA-ului la cumpărarea acestora din supermarket-uri;

[6] Cumpăraţi cât mai mult direct de la ţărani, producători care nu sunt, de regulă, înregistraţi fiscal şi nu plătesc / percep TVA statului, deci preţurile lor sunt mai mici. Intermediarii din pieţe sunt în marea lor majoritate înregistraţi fiscal şi produsele lor sunt mai scumpe. De aceea preţurile saltă semnificativ de la producător la intermediar (şi nu cum lasă să se înţeleagă unii “analişti” ai preţului cartofului).

[7] Lichidaţi cardurile de credit pe care le aveţi pentru că ele au comisioane de administrare mari şi vă tentează să vă împrumutaţi pentru consum (atenţie că din acest împrumut imediat daţi apoi 24% statului pe TVA ceea ce e stupid).

[8] Dacă totuşi aveţi nevoie să cumpăraţi bunuri de folosinţă îndelungată (laptop, cameră video, aparat foto sau alte aparaturi electrocasnice) vă recomand să faceţi aceste cumpărături din altă ţară unde TVA e mai mic şi concurenţa mai mare (fie când mergeţi în concediu, fie puteţi face o deplasare specială împreună cu mai mulţi prieteni). Este absolut greşit să credeţi că dacă veţi cumpăra din România veţi da de mâncare unor români. Mult prea puţini dintre noi sunt beneficiarii direcţi şi meritorii ai acestui consum. Antreprenorii au devenit încasatori de impozite la stat, primul care se îndestulează cu vârf şi îndesat din profiturile de pe urma acestui consum sunt băieţii şmecheri care fac şi desfac bugetul public.

[9] Acceptaţi orice colaborare privată care nu presupune neapărat contract de muncă sau care presupune un salariu minim pe cartea de muncă şi apoi diferenţa vărsată direct în buzunarul dumneavoastră. Vă vor rămâne bani suficienţi în buzunar pentru a plăti privat asistenţă medicală şi pentru a vă administra singuri investiţiile pentru pensia viitoare. Mai mult, vă veţi găsi mai uşor de muncă dacă veţi fi cel care va propune o astfel de soluţie angajatorului. Ea e foarte convenabilă având în vedere fiscalitatea împovărătoare pusă în cârca angajatului şi angajatorului (la 1000 lei net trebuie să dau statului 900 lei, suma crescând exponenţia pe măsură ce creşte netul).

[10] Munciţi cât mai mult, acceptaţi cât mai multe colaborări şi încercaţi să vă specializaţi în cât mai multe lucruri pentru a avea o şansă mai mare pe piaţa muncii. Combinaţi veniturile, fiţi creativi şi agresivi pe piaţa muncii promovând cât mai bine ceea ce ştiţi să faceţi;

[11] Diversificaţi-vă portofoliul de economisiri şi diminuaţi drastic banii păstraţi în depozit la bancă. Vă recomand să cumpăraţi un teren cultivabil (pe care să îl cultivaţi sau să îl amenajaţi în vederea cultivării pentru că în cazul unei crize de proporţii care se prefigurează, având în vedere datoriile acumulate de ţările dezvoltate, un astfel de teren poate fi vital pentru supravieţuire), cumpăraţi aur, certificate pe aur (deşi nu au acoperire 100%) sau chiar active financiare de pe bursă. Tipărirea de bani ce este folosită la ora actuală ca “soluţie” face ca dobânda la depozitele bancare să fie foarte mică (chiar negativă având în vedere inflaţia). Tipărirea de bani înseamnă inflaţie care se vede cel mai mult în preţul activelor financiare la bursă, preţul aurului şi mai puţin în preţul alimentelor (deşi în ultima perioadă au crescut şi acestea semnificativ) sau costul capitalului.

[12] Dacă aveţi posibilitatea şi aveţi deja o afacere privată care încă rezistă atacului din partea statului intervenţionist ajutaţi cât mai mulţi prieteni / cunoscuţi în dificultate care merită. Întindeţi o mână da ajutor celor care vă sunt de folos şi au probleme cu locul de muncă;

[13] Implicaţi-vă direct şi activ în iniţiativele de ajutor social promovate de fundaţii şi ONG-uri private (ajutorarea bătrânilor, copiilor orfani, cei de la marginea societăţii). Ajutorul poate fi financiar (dacă aveţi posibilitatea) sau voluntariat (dacă nu aveţi bani măcar munciţi gratuit pentru a da sens unor astfel de iniţiative).

Acestea sunt doar câteva sfaturi la care m-am gândit până în momentul de faţă şi pe care vă invit să le comentaţi, amendaţi sau să le completaţi cu altele pe care le-aţi recomanda din experienţa dumneavoastră de luptă cu efectele acestei crize stupide pornită din prea mult stat în economie.

Comentariu bisericadinsuflet

Soluțiile sunt relativ bune, cu unele precizări:

1. Prin creditul bancar munciți, în prima fază a achitării lui, pentru bancă. Nu știu dacă cunoașteți din ce se compune rata bancară = DOBÂNDĂ+comisioane+rambursare parțială credit. În primul an de rambursare, dobânda este enormă, iar suma rambursată este infimă. În plus, prin sistemul rezervelor fracționare (vezi „Banii ca datorie”), banca îți ia bani pe care i-a creat din nimic. Împrumutul de la FMI din 2008 a fost pentru finanțarea mascată a băncilor străine, prin intermediul BNR (reducerea depozitelor minime ale acestora la BNR). Cine nu crede, să caute dicursul lui TB, la lansarea programului „Prima casă” în care menționa că noi am ajutat băncile, acum este rândul lor să ne ajute.

2. Criza a fost creată de către BĂNCI. Informați-vă cine au avut nevoie de ajutor de la state (inclusiv în SUA). Firmele private? Nicidecum – băncile și firmele de asigurări. După ce au dat credite neperformante ne bagă mâna în buzunar, cerând pomană pentru a evita falimetul. Așa că cea mai „cuminte” variantă personală este să învățăm să fim cumpătați. Ai nevoie mâine de laptop, plasmă, mașină sau casă? Depinde viața ta de ele? Dacă nu, învață să faci „credit pe invers” – pune mai întâi rata de-o parte și, când ai strâns banii, cumpără ce ai nevoie. Partea bună este: CU ACEIAȘI BANI, ÎN 6 LUNI CUMPERI UN LAPTOP MAI PERFORMANT !!!

3,4,7 Orice bun achiziționat care nu aduce un beneficiu, aduce cu sine cheltuieli suplimentare (legate de utilizare, întreținere, reparare, impozite). Dacă ai nevoie de bunul respectiv pentru acoperirea nevoilor de bază, este în tegulă. Dar trebuie să reînvățăm că LUXUL NU ESTE PENTRU TOȚI !, așa cum ne aburesc reclamele consumatoriste. Ne-am întins mult mai mult decât este plapuma, iar acum suferim de frig.

5,6 Este o idee bună, eu chiar o aplic cu succes. Cu o precizare – nu locuiesc în una dintre acele aglomerări urbane pline de mizerie și subcultură, unde trebuie să mergi 2 ore cu mașina până la marginea orașului – locuiesc într-un oraș de provincie, unde mergând pe jos, în 30 de minute sunt „la mine pe planatație”. Oricum, abundența de chimicale din hrana care se găsește în magazine m-a convins de mult de avantajele cultivării de subzistență. În plus, țin legătura cu părinții mei, care au casă la sat, după ce au lucrat o viață întreagă în oraș – îi ajut cât pot iar, de fiecare dată când merg pe la ei îmi fac cumpărăturile pentru 1-2 săptămâni de la săteni.

8. Este relativ – am avut firma mea și, împreună cu alți amici, patroni, am încercat să susținem inițiativa cumpărăturilor de la firmele locale. Varianta de ocolit este super(hyper)marketul, care „suge” resursele unei zone și le duce la centru. Chiar dacă dau un leu în plus, cumpăr și îi susțin pe ai mei.

9. În Italia și Spania se utilizează cu succes echivalentul PFA-ului. Nu presupune costuri de înființare și oferă multe portițe de scăpare de la plata impozitelor, prin deduceri de cheltuieli. Iar angajatorii privați sunt interesați de această formă de colaborare, deoarece reduce considerabil cheltuielile cu personalul. În schimb, întreaga sumă cheltuită anterior de firmă cu salariul (inclusiv dările către stat) o puteți lua dvs., și puteți să o alocați cum credeți de cuviință, nu așa cum dorește statul.

10. Aici… sunt un pic în dezacord cu autorul. Mai bine aveți grijă mai mult de dvs.: de educația, cultura, sănătatea și elevarea spirituală. Munciți ca să trăiți mai bine, nu trăiți ca să munciți mai bine. Încercați să dați jos „ochelarii de cal” și să vă lărgiți orizonturile.

11. Cu precizarea că ar fi util, în măsura în care vă atrage ideea, să „migrați” către sat. Nu să deveniți țărani, dar și în occidentul mult lăudat există tendința migrării spre suburbii. În plus, chiar și în orașele aglomerate, nu este mare diferență de timp când vii dintr-o suburbie în oraș, față de traversarea acestuia (mai ales la ore de vârf). Așa că, decât să investiți într-un apartament la etajul 8 în Militari, căutați o casă cochetă, cu 2-3 camere într-un sat pe lângă București (ca exemplu). Și rezolvați, astfel, și dilema „investirii” banilor.

12, 13 Nu refuza pe cel care îți cere ajutorul, dar nu te oferi dacă nu ești solicitat. Cu alte cuvinte nu fă bine cu forța. Veți vedea că, atunci când aveți ceva de oferit (chiar dacă numai o vorbă bună sau o mângâiere), se va găsi cineva care să vă solicite. Ce este în mai mult de asta, face diferența între a fii bun și a fi prost.

Față de aceste aspecte menționate de autor, cu precizarea că se limitează doar la aspectele materiale ale vieții cotidiene, aș adăuga câteva, de importanță mai mare (după umila mea părere):

I. Țineți legătura cu părinții și locurile natale, dacă mai este posibil. Modul de viață mercantilist ne-a dezrădăcinat în vederea păstrării mobilității forței de muncă. Dacă plantația nu mai dă rod, sclavii trebuie să plece pe alta. Întoarcerea la origini este benefică, atât în plan fizic, cât și în cel spiritual.

II. Păstrați tradițiile locului de unde proveniți. Încercați, prin mijloacele de care dispuneți, înregistrarea, prezentarea, încurajarea perpetuării și dezvoltării acestora. Suntem unul dintre popoarele care am renunțat ușor la tradiție. Mergeți în vestul Europei și veți vedea că vestimentația populară este în vogă și este afișată cu mândrie în orice ocazie (mai ales la evenimente).  Din păcate, ultimii ani ai socialismului au încercat eradicarea satului românesc, cu tot ce reprezintă el, în vederea creării „omului nou, multilateral dezvoltat”, dar lipsit de suflet.

III. Aveți grijă de voi. Men sana in corpore sano nu este doar o expresie – este ceea ce se dorește a fi distrus. Un om sănătos, bine educat, cu valori morale puternice nu poate fi ușor manipulat. De aceea el trebuie înfrânt:

– se elimină întâi „cei 7 ani de acasă” prin plecarea părinților în străinătate la muncă sau, în cel mai bun caz, prin ocuparea lor 10-12 ore pe zi la 1-2 joburi;

– se distruge sistemul de învățământ, prin obligarea învățătorilor și profesorilor să promoveze elevii, chiar dacă nu au un nivel de cunoștințe minim. Dacă scade numărul elevilor dintr-o clasă sub un anumit barem, clasa se desființează și profesorii își pierd posturile (vă rog să vă interesați);

– se distruge sistematic, intenționat, sistemul sanitar, în paralel cu pauperizarea populației, fapt care duce la deturnarea atenției oamenilor de la grija pentru propria persoană (inclusiv neglijarea sănătății) la grijile materiale – întreținute, de multe ori artificial, prin propagandă (reclame);

– se distruge interesul pentru elevarea spirituală prin denigrarea religiei, prin reprezentanții ei, preoțimea. Mass-media prezintă pe larg averile preoților, abuzurile săvârșite, îmbulzeala care se crează la fiecare manifestare religioasă. În paralel cu „efortul” celor din ierarhiile BOR de a „corupe” instituția bisericii.

III. La final dar, poate, cel mai important, este grija pentru suflet. Degeaba avem o sănătate de fier, o gândire ageră, un intelect care raționează corect, dacă valorile spirituale sunt pervertite. Resursele personale, puse în slujba unor interese meschine, duc la distrugerea celor din jurul nostru și, în final, la distrugerea proprie. Căutarea lui Dumnezeu (cel adevărat, nu „moșul cu barba albă din povești”), în sensul căutării desăvârșirii, sublimului, IUBIRII, în tot ceea ce facem este singura șansă reală de a depăși condiția noastră de simpli oameni, rotițe dintr-un angrenaj mecanicist. ECHILIBRUL între iubirea de sine și cea pentru cei din jurul nostru este calea spre o dezvoltare durabilă, într-o direcție corectă, atât personală cât și ca societate.

http://bisericadinsuflet.wordpress.com/2011/08/04/ghid-practic-de-supravietuire-in-recesiune/

Posted in Daca as fi pentru o zi ..., Nu va lasati manipulati | Tagged , | 3 Comments