Orasul nostru, nu mosia voastra !

Haideti sa aratam ca avem atitudine, ca ne intereseaza cine decide ce se intampla in jurul nostru in oras. Intrati, cititi si daca ajungeti la concluzia ca merita, semnati !

SAM_2835

Eu am aflat de aici

Să găsim răspunsul la întrebarea: de câți oameni e nevoie să deschidem ușa sălii de consiliu a CGMB?

 

Posted in Bucurestiul meu, Nu va lasati manipulati | Tagged | Leave a comment

blogdecainerau

Romania este agresata, asediata si impinsa din lumea democrata de o mafie transpartinica ce nu are ca scop decat salvarea unor membri ai ei de judecata si pedeapsa. Dermocratia primeste zilnici lovitura dupa lovitura din partea aliantei socialiste. ieri am avut senzatia ca retraiesc anul 1990.

Singura raza de lumina a zilei de ieri a fost faptul ca, la chemarea unui grupulet de pe FB, la care s-au aliat unele dintre cele mai prestigioase si credibile bloguri, am vazut in strada 500 de oameni. 500 de aparatori ai statului de drept nu sunt insa suficienti.  ne trebuie 5000, 50.000. 500.000, 5.000.000 de astfel de aparatori: vii, prezenti, aratand Puterii (catzarate cu sfidarea Constitutiei la carma tuturor institutiilor Statului) ca nu suntem in 1990, ca democratia in Romania nu este doar un moft si nici de fatada.

Cei care ieri au demis in afara oricaror reguli democratice Avocatul Poporului, Presedintele senatului…

View original post 210 more words

| 2 Comments

NU

Poate deveni capitala un oras civilizat?

raspunsul este : NU ! Doar ascundem gunoul sub pres si dam cu un spray frumos mirositor ca sa ascundem mirosurile.

Pistele de biciclete de pe trotuar au fost inchise pentru ca bordurile nu erau la nivel. Sa punem bordurile la nivel, zic! Erau tot felul de obstacole … etc

De fapt, eu am facut din pistele de biciclete un utopic scop in sine. De parca daca vom avea vreodata piste de biciclete complete separate de masini si de pietoni, ele nu vor fi tot in Romania. Uitati-va ce se-ntampla in SUA fiindca cu Olanda nu e la moda in zilele noastre sa te compari! 🙂

Posted in bucuresteni, Bucurestiul lor, Bucurestiul meu, Nu va lasati manipulati, Trafic | 4 Comments

Poate deveni capitala un oras civilizat?

Singurul mare avantaj al intrarii Romaniei in UE este ca “tarile cu apa calda” nu pot fi prostite in fata. Si cand au venit sa vada cei 250 de km de piste bucurestene, cred ca si-au adus aminte ca tiganii vin mai ales din Romania. Asa o tiganie de piste pentru biciclete pe trotuarele pietonale  nu mai vezi nicaieri in lumea civilizata!

This slideshow requires JavaScript.

Cel care conduce primaria generala se pregateste sa intre in campania electrorala si “nici usturoi nu a mancat nici gura nu ii miroase”, zici ca de abia isi incepe mandatul :

“Eu am gasit 76 de kilometri de pista de bicicleta: pista trecea printr-o statie de autobuz, prin mijlocul unui copac care oricum e mai tare decat capul biciclistului. Am construit 174 de kilometri de piste, care nu sunt perfecte, ca le-am vazut si eu. Dar sa nu uitam ca pe aceste piste parcheaza foarte multe masini. Eu nu pot sa ridic masinile. Invatand din nenorocirea din anii trecuti, cei 30 de kilometri pe care ii fac in acest an ii fac cum trebuie”, a mentionat Oprescu.
A iesit totusi din mirare si iata ca au aparut primele semne bune [sau aici] ca capitala Romaniei ar putea deveni un oras civilizat din punct de vedere al biciclistilor si pistelor de biciclete.
Sa vedem ce va fi !

Posted in bucuresteni, Nu va lasati manipulati | Tagged , , , | Leave a comment

Cladire de patrimoniu construita intre 1927 si 1936

Posted in bucuresteni | Tagged , , , , , | 1 Comment

Bucurescii sub nea de Gerar. Fimf scurte privituri in pose.

3 februarie 1954 – Am incercat sa identific unde au fost facute pozele -plasati mouse pe pozaLuptatorilor de la 13 septembrie 1848, poporul roman recunoscator, MDCCCL (1900)".

în picioare, cu mâna dreaptă sprijinită în șold și cu piciorul stâng ușor împins spre înainte, in pozitie de oratorPunct nodal de unde incepeau Calea Plevnei si Bulevardul Schitu Magureanu

| 6 Comments

Astazi aniversam nasterea Poetului

Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat, cu toţii, o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi Budha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine, şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet.

(Emil Cioran – “Schimbarea la faţă a României”)

Posted in Bucurestiul meu | Tagged , , | Leave a comment

Bucurestiul acum 126 de ani

Bucurestiul secolului XIX, mai precis anul 1885, devenea incet, incet, asa cum il stim noi astazi. Era un oras tanar in continua schimbare, prins undeva intre traditiile orientului si noutatile occidentului, lucru care il facea extrem de interesant. Dar dincolo de o prima privire, vom vedea ca, de fapt, viata Bucurestiului de atunci nu este foarte diferita de viata noastra de acum.
Trecusera 19 ani de la Unire si de cand Bucurestii fusesera alesi, in dauna Iasilor rivali, drept capitala noului stat. 

Trecusera 19 ani de cand la conducerea Romaniei venise Carol. 

Trecusera 8 ani de cand Romania isi castigase, prin razboi, independenta. 

Trecusera 8 ani de cand singura strada dreapta si eleganta a capitalei, Podul Mogosoaiei, se numea Calea Victoriei. 

Trecusera 16 ani de cand se inaugurase, in miezul orasului fara bulevarde, in “buricul targului”, cum spun bucurestenii, Universitatea proiectata de Alexandru Orascu, viitor presedinte al arhitectilor romani, dupa forma si asemanarea universitatilor occidentale. 

Trecusera 11 ani de cand in fata noii cladiri calarea pe cal de bronz Mihai Viteazu. Statuia a fost inaugurata cu mult fast la 8 noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril, iar poetul Alecasandri, mereu in ton cu evenimentele vremii, i-a dedicat o oda. 

In 1885 Universitatii i se adauga doua tunuri de la razboiul din 1877. 

De 6 ani un scriitor de piatra, cu aer romantic, cu o carte inchisa in mana stanga, si cu dreapa care invita, politicos, la ceva indefinit, poate la a o deschide, s-a asezat in dreapta lui Mihai Viteazu, tot cu fata spre Universitate. Cele doua statui, bronzul si piatra, pun alaturi doua simboluri, cel dintai istoric, unirea tutror provinciilor romanesti, fie ea si efemera, la 1600. Cel de-al doilea istoric si cultural, pentru ca Heliade-Radulescu a fost unul dintre complotistii revolutiei de la 1848, dar si unul dintre intemeietorii literelor moderne in aceste parti ale lumii. 

In 1885 o a treia statuie se pregatea sa se alature celor doua, cea a pedagogului Gheorghe Lazar. Autorul ei, un tanar sculptor roman de 30 de ani, Ion Georgescu, avea sa o termine in 1886. Scoala superioara de la manastirea Sfantul Sava se aflase exact pe locul unde se vedeau proaspetele trupuri de pe soclu. Lazar o infiintase si ii fusese profesor, iar Eliad elev, apoi, inca inainte de a deveni major, profesor de aritmetica si geometrie. Manastirea a fost daramata din dorinta de a da Bucurestilor strazi largi si drepte. 

Abia dupa inca o jumatate de secol o a patra statuie se va alatura celor trei. Matematicianul Spiru Haret, si el elev la Sfantul Sava, a fost sculptat de Ion Jelea. 

“Bucurestii sunt un oras semioriental, pe care romanii se complac in a-l numi Micul Paris. Despre cuvantul <<mic>>, el se potriveste, cat despre <<Paris>>, asta e altceva, deoarece in privinta monumentelor, acest oras nu ofera nimic de seama”, scria un ofiter de artilerie suedez in memoriile sale. Acesta mai da un sfat strainilor: sa ramana in centru unde “casele sunt frumoase si destul de bine construite, avand, aproape toate, trei pana la patru etaje. Daca vrei sa pastrezi o buna amintire, nu te indeparta de acest centru privilegiat, caci te vei trezi in niste mahalale ingrozitoare, intr-un adevarat labirint de strazi inguste, care se aseamana mai mult unor ulicioare si care, pe deasupra, sunt si de o murdarie de nedescris”. 

In 1885 se fluiera la Teatrul National piesa D’ale Carnavalului, jucata in premiera.

Bucurestii pe harta au cinci culori, zise de batrani si “vopsele”:

Rosu: Centrul comercial, cu Podul Mogosoaiei, devenit dupa Razboiul de Independenta Calea Victoriei, cu Lipscanii si Curtea-Veche, pana spre Serban Voda. 

Galben: centrul aristocratic, cu cladiri fastuoase, de la Amzei spre Batistei si mai departe, catre Armeneasca si Caimatei. 

Verde: in dreapta Palatului, cum te uiti spre garla, cu Schitu Magureanu, Izvor, Mahalaua Spirii si pana spre terenul si fabrica de tutun a englezului Grant, fratele nevestei lui C.A. Rosetii. 

Pe verde, albastru si negru sunt multe ulite labirintice dintre cele pe care e mai bine, daca vrei sa urmezi sfaturile calatorilor straini, sa nu te aventurezi dupa apusul soarelui. 

Primarul Manole Protopopescu-Pake a avut intitiativa unui district rosu ca in Amsterdam, marcand noaptea harta erotica a Bucurestilor, in zonele unde se aflau “fiicele placerii”, cu felinare rosii, ceea ce a scandalizat pe multi locuitori pudici.

Gradina Cismigiu este locul preferat al bucurestenilor pentru petrecerea timpului liber. Aici vara se organizeaza spectacole sustinute de actori ambulanti, dupa-amieze duminicale cu muzica militara, tombole cu scopuri caritabile. In 1889 istoria Cismigiului inregistreaza unul dintre cele mai spectaculoase momente ale ei: acrobata Leona Dare din Franta se ridica cu un balon la o inaltime “destul de mare” tinandu-se numai cu dintii de un trapez agatat de nacela.

Anul bucurestean arata cam asa:

In seara primei zile, “obicinuitul bal domnesc”, descris cu lux de amanunte in ziare: la orele 10 seara Altetele regale isi fac aparitia in Salonul Gobelinilor unde primesc felicitarile corpului diplomatic strain. De aici trec in salonul alb unde se afla inaltele fete bisericesti ortodoxe, catolice etc. Se trece in salonul rosu unde se afla bravii ofiteri cu doamnele lor. In fine, Domnul si Doamna isi fac intrarea in Sala Tronului unde se primesc felicitarile celorlalti invitati. Incepe “dantul”. Abia la unu noaptea “s-a servit supeul in sala cea mare” si, invitatii fiind numerosi, se sta la masa in serii, dupa uniforma si afinitati. “Balul s-a sfarsit printr-un cotilion care a urmat cu veselie pana la orele trei dimineata”. 

Ianuarie si februarie continua tot cu veselie caci sunt luni de carnaval. Se organizeaza prin traditie la teatre, dar si la casele aristocratilor. Cele mai multe baluri sunt cu bilet de intrare si tombola in folosul cuiva: pentru saraci, sinistrati (foc sau inundatii), pentru cei de pe front, pentru constructii de tot felul. Adesea ziarele publica pana la ultimul banut ceea ce s-a strans si cum vor fi intrebuintati banii. 

Intre martie si iunie lumea se concentreaza catre viata politica si discursurile din Parlament. Un moment deosebit, prezent in toate ziarele, este 10 Mai care se sarbatoreste in fiecare an cu cea mai mare imaginatie. Urmeaza plecarile in vilegiatura, la munte, la mare, la baile din tara, plecari in strainatate pentru cei mai “incaputi”, deplasari despre care ziaristii nu rateaza ocazia sa vorbeasca. 

Toamna lumea se aduna inapoi in capitala, incep scolile si proiectele edilitare. Decembrie vine cu “emotiunea gripelor” si cu frisonul placut al sarbatorilor care tin pana la Boboteaza din anul urmator. 

Desi cu un secol in urma noastra, romanii acelor vremuri si, mai cu seama romanii inceputului de secol XX nu erau deloc inapoiati. Aveau:

Cafea filtru
Desene animate
Premii literare si jurii cu nume proeminente
Recensamant la zi
Burse Rockefeller si Humbboldt
Costume de baie din doua piese
Metroul in proiect
Conflict intre generatii si intre partide
Reduceri la biletele de tren
Automobile Ford
Prezervative
Parfumuri frantuzesti
Strazi stropite de doua ori pe zi
Reviste straine la chiosc
Amprente la politie
Lame de ras Gillette
Carti americane despre efectele terapeutice ale gandirii pozitive
Condica de reclamatii la posta
Teste de masurat inteligenta
Nelinisti cu posibilul dezghet al calotei de gheata de la Polul Nord
Bere “fara rival” de la Pilsen
Copyright
Floricele de porumb
Casatorii sub apa cu miri si preoti sub masca de oxigen
Balul presei
Masini de scris portabile
Crema Nivea de zi si de noapte
Miss Romania si Miss Europa
Masini de salubritate
Horoscop zilnic, lunar si anual
Tratate de pace
Kodak
Casti de uscat parul si “permanent”
Curse de cai si Jockey-Club
Curse de placere cu avionul pentru doritorii de excursii aeriene
Benzita Shell
Reprezentante straine de automobile
Camera de garda la spitale
Aparate de taxat automate in taxiuri
Teleschi la munte
Crema epilatoare Eva
Farmacii cu program de noapte
Magazin de icre negre
Trenuri aerodinamice de la uzinele Malaxa
Baloane cu muzicuta
Aplauze si batai din picioare in Parlament
Abonamente lunare pe o linie, doua, trei sau pe toate liniile de transport in comun
Ciocolata Suchard
Fulgi de ovaz Knorr. 

 surse 1 si 2 via 3
Posted in bucuresteni, Bucurestiul lor, Bucurestiul meu | Tagged , , , , , , , | 5 Comments

Catalin “Toby ” Neagu nu mai este!

RIP Toby!

 Dumnezeu  Sa Il odihneasca !

Later edit : Cuvintele nu-si au rostul, nu ajuta cu nimic, nu vindeca nimic, nu pot explica nimic. Inca din facultate orice discutie in raspar despre muzica, Ion Creanga, metale, gagici sau bancuri, Bebe o termina la fel <<Life sucks and then you die!>> ; si avea mereu betele la el in orice geanta, rucsac sau ce mai purta pe umar. Poza de mai sus surprinde in mod perfect pe omul dulce-amar, mereu cu gandurile inainte, deschis la vorba si sclipitor la minte. Au mai ramas amintirile1998

Posted in bucuresteni, Bucurestiul meu | Leave a comment

Acum 92 de ani

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta (1919)

Acest episod, intrat deja în folclor, este unul real şi redauce aici descrierea lui făcută de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupaţiei româneşti a Ungariei, între august şi noiembrie 1919. A apărut iniţial în cartea sa “Huzarul negru”, 1926, şi a fost preluat în reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mărdărescu (foto, pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta), “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei”, 1922, realizată de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii”, 2010.
 

Generalul Gheorghe Mardarescu pe terasa hotelului Ghelert, Buadapesta, 1919

 
…Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-verde-alb. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: “Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…”. “Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”. Zis şi făcut.
Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atîrne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…
….
Cine oare să fi făcut această tragică glumă? îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicând, îmi arătă cu mâna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcâiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…”.
Cine oare să fi dat vântului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire. Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire.
Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii.
Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vânătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcând cu capul un gest despre cheiul Dunării.
– Cum îl cheamă?
– Don sergent Iordan.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
– Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…
Mă-ntorc puţin spre stânga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau când la trecătorii enervaţi şi sanchii, când la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă… De-aş fi fost singur! – O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi – poate, i-aş fi luat de gât şi i-aş fi sărutat! Dar!… le-am făcut semn să se apropie şi, arătând domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: “Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi…”. Şi domnul Ferency, scăldându-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adâncă melancolie: “Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sunteţi aici…”.
În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gând şi cum a înfăptuit isprava lui. L-am lăudat şi mi-am plimbat mâna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cât îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea. Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pârlită de soare şi vânt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană – un vulpoi de Mehedinţi. Purta capela pe sprânceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic. O crestătură adâncă îi stăpânea obrazul stâng şi alta mai lată se răsfăţa pe gât sub urechea dreaptă; mai în sus de mână, pe antebraţul stâng, se zărea o cicatrice respectabilă…
L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu nai-vitate şi scurt: “Peste tot, domnule general”. Şi desfăcând repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dâră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele câteva şuviţe de pânză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: “Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…
Şi iarăşi cântecul lui: “Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sunt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sunt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…
– Ei, şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?
Şi el, încordându-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mândrie: “E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…”. Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect până unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atâţia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gândire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: “faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare”.
General Marcel Olteanu
Huzarul Negrunu mentioneaza in OZU despre perechea de opinci arborata in varful turlei reichstag-ului magyar de un soldat roman caruia i se umflasera picioarele de atata mers pe jos!
 
 
 
 
 


Ordin de zi No. 56, din 5 August 1919
Bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania,
Acum câteva zile, vă găseaţi paşnici pe malul stâng al Tisei, formând cu piepturile voastre zid de apărare pentru suflarea omenească de dincoace de Tisa.
În dimineaţa zilei de 20 iulie, duşmanul nelegiuit, care tulbura liniştea inimii Europei, v-a atacat în mod furios.
Vrajmaşul, mare în număr şi mijloace, a trecut pe stânga Tisei, şi, ameţit de izbânda împingerii perdelii noastre de acoperire, a înaintat ca o vijelie spre răsărit, în primele zile ale bătăliei, atras fiind de frumuseţea şi bogăţia Ardealului, această podoabă a neamului românesc.
Cel de Sus însă, care împarte dreptatea şi veghează la înfăptuirea sfintei noastre năzuinţi, a făcut ca bucuria inamicului să fie vremelnică; în adevăr, sosind momentul intrării în luptă a grosului trupelor noastre, duşmanul a fost aruncat peste cap, dincolo de Tisa, cu mari pierderi în oameni şi material de război.
De astă dată însă, punerea Tisei între noi şi vrăjmaş nu mai era destul. Inamicul, care ne atacase în mod îndrăzneţ, trebuia îngenunchiat, zdrobit în aşa măsură ca să se poată dobândi în mod sigur liniştea noastră şi a întregului apus.
Sprijinit pe voi, bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania, Înaltul comandament a hotărât trecerea pe dreapta Tisei şi continuarea operaţiunilor până la sfârşit; dar, dincolo de Tisa, inamicul care simţise bărbăţia loviturii noastre, n-a mai fost în stare să opună nici o rezistenţă şi, diviziile lui dezorganizate în urma bătăliei de pe stânga Tisei, au fost capturate una câte una.
Astfel, în curs de 16 zile numai, inamicul a fost cu desăvârşire distrus, iar în ziua de 4 august, orele 18, trupele noastre au ocupat Budapesta, ducând cu ele liniştea tuturor cetăţenilor paşnici ai Ungariei şi prin aceasta risipirea norilor din centrul Europei.
Faptul strălucit de arme săvârşit de voi, va rămâne pe vecie în cartea Neamului şi în Istoria omenirii; deci, vă puteţi mândri de roadele ostenelilor voastre, şi când vă veţi înapoia la vetrele voastre, puteţi spune tuturor, cu seninătate, că v-aţi făcut pe deplin datoria faţă de neam, ţară şi MM. LL, care, în momentele grele ale bătăliei, au venit în mijlocul nostru şi a urmărit de aproape bravura voastră.
Sunt nespus de mândru că v-am comandat; şi adânc recunoscător tuturor pentru inima ce-aţi pus în înfăptuirea izbândei, vă mulţumesc la fiecare în parte şi vă zic:
Sănătate şi totdeauna voie bună, bravi ostaşi ai Comandamentului Trupelor din Transilvania.
Comandantul Trupelor din Transilvania

Generalul Mărdărescu.

Majestăţii Sale Regelui
Am onoarea a raporta, că ieri, 4 august, orele 18, trupele au ocupat Budapesta fără rezistenţă.
După luarea măsurilor de menţinerea ordinii, am trecut în revistă şi am primit defilarea (o brigadă din divizia I de vânători, un divizion a 3 baterii şi un divizion din Brigada a 4-a de roşiori) pe Andrasystrasse.
Guvernator al Budapestei l-am numit pe Generalul Holban. Populaţia a primit trupele noastre în mod simpatic.

Comandantul trupelor din Transilvania
General Mărdărescu

Şef de stat-major
 

General Panaitescu

 

| Leave a comment