Tot Mitica

Tot Mitică

de Ion Luca Caragiale

Apărut în 1901

– De ce trage clopotele, Mitică?

– De frânghie, monşer.

*Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă.

Mitică s-a încurcat la privit şi numără punctele. După o serie a jucătorului forte, Mitică cu glas tare:

– 25 cu nimic-sprezece!

*– Ai fost la Cotroceni, Mitică?

– Nu, monşer, am scăpat tramcarul!

*– Mitică, prea te izmeneşti!

– Din contra, monşer, că nu port vara!

*Întâlnesc azi-dimineaţă pe amicul Mitică foarte abătut.

– Ce-ai păţit, iubitule?

– Închipuieşte-ţi, dragă, am tras pe dracul de coadă două luni, şi acum mi-a intentat proces cerându-mi daune-interese!!…

*– Ce ai, monşer, de calci aşa? întreabă Mitică pe un amic.

– Mă supară o gheată teribil.

– Du-te la Kibrik, să ţi-o scoată.

(Kibrik – Renumit dentist bucureştean.)

*Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greşală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată:

– Pardon! se grăbeşte a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă…

*În tren.

Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească cu un prieten. Conductorul cere biletele. Mitică, prezentând pe al său şi cu un zâmbet către conductor:

– Cât vine să-mi plăteşti diferenţa?

*– Unde mergi pe vară, Mitică?

– La munte…

– În ce loc?

– La Muntele de pietate, monşer.

*Mitică, cu un aer dezolat:

– Nu ştii ce i s-a întâmplat lui bietul Iancu Niculescu actorul?

– ?

– Închipuie-ţi, monşer, şi-a deşelat bicicleta.

*Mitică: Mi-am comandat, monşer, un pardesiu nou.

Amicul: Ce coloare?

Mitică: Coloarea vântului.

*La Palatul Justiţiei.

Mitică umblă de colo până colo prin sala paşilor pierduţi.

– Pe cine cauţi, Mitică?

– Caut un avocat, monşer, să mă apere…

– Ce! ai tu proces?

– Nu, monşer, să mă apere… de muşte.

*Mitică, plecând foarte de dimineaţă de la berărie:

– Tot m-am hotărât eu să merg acasă… încai să-mi iau şi pălăria.

*În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume.

O doamnă, intrând:

– Nu mai e nici un loc liber pentru mine…

– Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod…

– Unde?…

– În inima mea…

*La cafenea.

Mitică: Băiete, un şvarţ!…

Chelnerul pleacă să execute comanda.

Mitică: Băiete!

Chelnerul se întoarce.

Mitică: Să fie mai negru!…

*– Ce zici, Mitică, mai plouă astăzi?

– Nu pot pentru ca să mă pronunţ monşer: m-am tămăduit de bătături.

*Mitică într-o discuţiune asupra situaţiei politice:

– Lăsaţi-l, monşer, şi pe bietul regele! I-a făcutără politicienii capul Calinder.

(Ioan Kalinderu – administratorul domeniilor Coroanei.)

*La telegraf.

Mitică a predat o telegramă.

Telegrafista (după ce a tăiat chitanţa): Un leu şi cinci bani, domnule.

Mitică (cu zâmbetul lui cunoscut): Parol?… Nu-i prea scump, domnişoară?

*La restaurant.

Mitică sună.

Chelnerul Costică… se prezintă.

Costică: Ce-a comandat don’ Mitică?

Mitică: Dragă Costiţă, să-mi pui la grătar o costică de purcel.

*Mitică a cam prea băut; e foarte ciupit, şi-i vine poftă să fredoneze:

“De ar fi noaptea trei coniace…

M-aş… mi-ş… m-aş… mi-ş – m-aş…!”

*Mitică: Amice Costică, nu mai merge cu căldurile acestea dropicale. M-am hotărât în fine să plec mâine dimineaţă.

Costică: Unde?

Mitică: La băi… Să-mi scrii.

Costică: Adresa?

Mitică: Nu ştii?… “Mitică”.

Costică: Bine. “Mitică” ştiu; dar unde?

Mitică: “Mitică, la băi”.

Costică: Bine, la băi, ştiu; dar unde la băi?

Mitică: “Mitică… la băi… în Europa.”

*În trenul de plăcere. Lume multă. Căldură sahariană. Mitică şi Costică merg spre Sinaia.

Mitică (făcându-şi vânt cu Moftul român, se opreşte deodată ca şi cum şi-a adus aminte de ceva): Tii ! Ce-am uitatără !

Costică: Ce?

Mitică: Şubele.

*Un necunoscut, semuind pe Mitică cu altcineva, îl salută:

– Salutare, musiu Costică.

– Pardon, din contra, că mă cheamă Mitică.

*La birt.

Chelnerul: Avem carne cu cartofi.

Mitică: Nu primesc: nu sunt cartofor.

*La debitul de tutun.

Mitică: Două ţigarete de damă; am musafiri deseară.

*Costică: Haide, Mitică, la Herestrău.

Mitică: Nu, monşer, nu-mi face trebuinţă. Eu cumpăr lemne tăiate gata.

*La telefon.

Mitica sună. Soneria răspunde.

Mitică: Alio!

Un glas de damă (răspunzând): Alo!

Mitică: Cine-i acolio?

Glasul: Centrala întâia.

Mitică: Domnişoară, vă iubesc.

Glasul: Cine eşti dumneata?

Mitică: Mitică.

Nici un răspuns… Mitică sună prelung, soneria răspunde.

Mitică: Alio!

Glasul: Cine-i acolo?

Mitică: Mitică, domnişoară.

Glasul: Eşti un măgar!

Mitică: Aulio!

Glasul: Şi la prima ocazie, îţi trag palme…

Mitică: Olio !

*– Mare mucalit eşti, domnule Mitică, şi de spirit.

– Mersi, domnişoară, că mă-ncântaţi cu migdale amare.

*La parada de 10 mai cucoanele se-ndeasă să spargă cordoanele de sergenţi şi să pătrunză în bulevard.

Mitică (în ton marţial): În front, că vă atacă marinarii călări!

*Mitică e dezolat.

– Închipuieşte-ţi, dragă… m-a lovit o nenorocire ireparabilă.

– Ce-i, frate? ce s-a întâmplat?

– Mi-a stat ceasornicul!

*La birt.

– Băiete, un pahar de protoxid de hidrogen.

– …?!

– Atunci dă-mi unul de H2O.

– ?!…

– Cum? nici măcar apă n-aveţi? zbiară Mitică.

*Mitică şovinist:

– Şi când voi fi mort, monşer, nu doresc pentru ca să mi se cânte altceva decât: Deşteaptă-te, române!

*Costică se plânge lui Mitică la birt că sufere de insomnie şi nu ştie ce doftorie să mai ia ca să poată dormi. Mitică îi recomandă:

– Ia o plachie de somn!

*La cafenea:

– Nu iei nimic, Mitică?

– Ba da. Băiete, o scobitoare, un chibrit, un pahar cu apă şi o gazetă, strigă Mitică.

 *Mitică, în compania unei amice, aşteaptă să treacă tramvaiul, şi tramvaiul nu mai trece.

– Ah! domnişoară, toate trec în lumea aceasta, numai tramvaiul nu trece.

*Un amic, poet, explică lui Mitică:

Călimări, sau, mai corect, călămări, vine de la calamus, care nsemnează condei.

– A! zice Mitică; am înţeles… tot de-acolo trebuie să vie şi calamitate.

*Mitică, pedalând alături cu amicul său Costică, zăreşte, venind în faţă-le cu mare viteză, un automobil:

– Ţine bine, Costică, să nu se sperie bicicleta.

*– Monşer, ştii că Tocilescu mai organizează o excursie?

– Serios ? unde ?

– La Bucureştii-Noi.

*La birt.

Costică (dulce): Ce mai faci, Mitică?

Mitică (mâncând cu lăcomie): Mă apăr de moarte, monşer!

*– Câţi ani aveţi? întreabă o domnişoară pe amicul nostru.

– Doisp’ce, mamuazel!

– Ei, aş! face domnişoara uimită.

– Nu te speria, duduie, am doisp’ce ani numai p-o coastă!

*Trenul de plăcere, care merge la Sinaia, se opreşte în staţia Buda.

E foarte cald.

O damă întreabă:

– Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la staţia asta? că mor de sete…

– Ba da… dar aveţi gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată.

– Da’ de ce?

– Fiindcă, madam… dacă n-aveţi gazete, nu v-aş consilia să beţi… Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia… şi ştiţi… apa de Buda lucrează iute.

*Costică se plânge că şi-a pierdut mănuşile…

– Desigur mi le-a furat cineva la berărie.

– Altă dată, ia-ţi o casă de fier, să nu ţi le mai poată fura! zice Mitică.

*La cafenea. Doi amici joacă table şi unul din ei, după ce aruncă zarurile, strigă:

– Cinci cu doi!

Mitică replică imediat:

– Cinci Cotoi!

*Mitică e în divergenţă de opinii cu Costică, amicul său, care, după o lungă discuţie, nu vrea să se lase învins. Mitică îl bate pe umăr:

– Nu face pe prostu’, monşer, c-apoi te pomeneşti că rămâi aşa!

*Costică încheie aşa, la cafenea, un violent discurs politic:

– Domnul Carp e autocrat!

Mitică:

– Ba pardon, e moftocrat!

*Mitică (cu glas drăgăstos): Amice Costică, fii bun şi mă-mprumută cu trei lei.

Costică (cu tremolo în glas): Miţo dragă, te rog nu face mofturi…

Mitică: Nu te face al dracului, căci ştiu bine că ai.

Costică: Bine, să zicem că te împrumut; dar când mi-i dai înapoi?

Mitică (repede): Un franc când voi avea, altul când voi putea, iar pe celalt după moarte!

*La berărie.

Costică (cu tremolo în glas): Miţo dragă, te rog nu face mofturi…

Mitică: O fi abonată la Moftul, monşer!

*E serată literară la amicul Costică. Un poet citeşte o poemă, care cuprinde o sumedenie de flori.

La un moment dat, Costică zice autorului:

– Pardon, monşer, da’ floarea asta e de câmp, nu de munte, cum zici dumneata.

– E de munte, domnule Costică, replică autorul cu autoritate.

– Ba e de coastă, domnilor, strigă Mitică, spre a tăia controversa.

About bucuresci

Hoping for the best but expecting the worst !
This entry was posted in bucuresteni, Nu va lasati manipulati and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Tot Mitica

  1. Felicitari pentru articol! Mi-a placut mult.

  2. bucuresci says:

    Nu e propriu-zis un articol, ci o nuvela carageliana🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s