Mitica

Mitică

de Ion Luca Caragiale

Apărut în 1900

 

 – Mitică… şi mai cum?

– E destul atâta: Mitică – de vreme ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.

Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian.

El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv.

Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat şi plăcut în societate.

Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.

El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:

“Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!”

sau:

 “Viaţa este un vis, moartea o deşteptare!”

ori:

 “Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!”

Închipuiţi-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu!

Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, şi deşi şi-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă şi mai tare în genul uşor, picant şi ironic.

 “În genul acesta, cel puţin, pot pentru ca să zic că nu am rival!” zice Mitică – şi cu drept cuvânt.

Exemple…

* Când n-are tutun, îţi cere “o ţigară… suvenir”.

* Când merge să se-mprumute cu bani: – Unde ai plecat, Mitică? – La vânătoare de lei.

* Îi zici: – Mitică, faci cinste? – Nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap.

* Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:

– De un an nu te-am văzut!

Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie. L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaşte. După multă stăruinţă, şi-a adus în fine aminte cine sunt:

– Scuză-mă, neică – a zis Mitică – te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut!

* Ceri într-o băcănie: – Băiete, o ţuică! – Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică.

* – Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică. – Merg… Ce se cântă? – Relaş, în cinci acte!

* Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică şi-l saluţi; el îţi răspunde amabil:

– Adio!

Îl saluţi la plecare; el îţi răspunde:

– Să-mi scrii!

* – Ai parale, Mitică?

– Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.

* – Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.

– Da, conaşule!…

– Atunci, du-te-acasă.

* – Dă-mi cusurul, zic negustorului.

– Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.

* Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:

 – Pune o coală de hârtie sub picioare!

* Mitică zice despre un prietin destituit:

– L-a-naintat… – …? – L-a făcut inginer de poduri… Şi când e în culmea vervei adaogă:

– …detaşat cu serviciul în Cişmegiu: dă muştele afară!

* Te plângi lui Mitică de cine ştie ce; el nu vrea să te asculte, fiindcă “petiţie fără timbru nu se primeşte”.

* La restaurant:

– Iaurt ai? întreabă el.

– Este…

– Dă-mi vreo câţiva centimetri.

* În loc de “usturoi”, zice “vanilie sârbească”, în loc de “vin”, zice “flanelă de Drăgăşani”, şi-n loc de “bilet de bancă”, “poza lui Traian“.

* Când pleacă pe jos, te invită:

– Hai, că te iau în dreapta.

* Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul porneşte; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului:

– Opreşte! ţi-a căzut biciul!

* Mitică stă cu mai mulţi prietini în colţ la Continental, pe Piaţa Teatrului. Un prietin salută şi sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe.

– Arde-l, birjar! strigă Mitică.

*– În toiul alegerilor, unde-şi pune Mitică al meu candidatura?

– La Bucureştii-Noi.

– La ce colegiu?

– La colegiul al patrulea.

* Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică? – Rădăcină de cleşte.

* Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice:

– Bea-ţi berea, că se răceşte.

* La Gambrinus: Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:

– Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă; vezi, dacă o găseşti mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacşiş.

* – Câte ceasuri sunt, Mitică? – Câte a fost ieri pe vremea asta.

* – Apropo – zice Mitică – de câţi ani eşti? – De… atâţia.

– Tocmai cât măgarul mitropolitului!

* Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. În loc de “s-o porţi sănătos!” îţi zice:

– Bravos! blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie!

* – Ţi-aş face curte, domnişoară – zice Mitică unei tinere telegrafiste – dar vai! n-am curaj; ah! ştiu cât eşti de crudelă!

– Cum, domnule Mitică? de unde ştii?

– Parcă eu n-am aflat cum baţi depeşile!

* Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa “moaşă militară”.

* Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice:

– A ostenit caii. Ori, mai bine:

– A uitat să dea grăunţe la cai!

Trenul se opreşte la o staţie; Mitică:

– A oprit, să le dea apă.

* E polei. Cade un domn. Mitică strigă:

– Chegle-carambol!

Cade o doamnă:

– S-a rupt gazometrul!

Ş. cl., ş. cl., ş. cl. Al dracului Mitică!

About bucuresci

Hoping for the best but expecting the worst !
This entry was posted in bucuresteni, Nu va lasati manipulati and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s